Recent în incinta IPLT „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, în cadrul proiectului „Revista viitorului” finanțat de Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă, grupul de inițiativă Hașdeu’s a organizat o sesiune de informare cu genericul „Fondul pentru Tineri informează!”. În cadrul proiectului, circa 40 liceeni au fost informați privind oportunitățile oferite de către Fondul pentru Tineri.

Membrii grupului de inițiativă – Cealîc Ludmila, Dimitrovici Dumitru și Arpente Andrei au prezentat succint proiectul lor și motivele care i-au făcut să aplice la Programul de Granturi Mici al Fondului pentru Tineri. Invitatul special al măsurii – membrul Fondului pentru Tineri Spinenco Adriana a prezentat elevilor activitatea Fondului: activitățile organizate, precum și unele dintre proiecte finanțate anterior, care cu siguranță i-au inspirat pe tineri să aplice și la anul viitor cu proiecte mai originale și mai interesante. De asemenea în cadrul acestei activități elevii au fost atrași într-o discuție despre necesitatea implicării tinerilor în diverse ONG-uri și activități de voluntariat, totodată învățând și principii de care trebuie să se conducă în scrierea unui proiect. Tot în cadrul proiectului „Revista viitorului” grupul de inițiativă urmează să organizeze un sondaj în rândul tinerilor din raion cu genericul ”O problemă depistată – o problemă pe jumătate rezolvată” dar și să anunțe concursul foto pentru tineri ”Moldova mea”. În cadrul proiectului va fi procurat și echipamentul necesar pentru editarea publicației școlare “Revista viitorului”.

Fondul pentru Tineri Ștefan Vodă este susținut de Fundația Est-Europeană din resurse acordate de Guvernul Suediei.

Sursa: http://www.tinerisv.com/2017/07/o-noua-revista-scolara-se-va-lansa-in-s-olanesti-datorita-fondului-pentru-tineri/

300520175612