Tânăr, activ și motivat să fie mereu implicat în diferite activități, Ion Gheorghița, împărtășește tuturor colegilor și prietenilor despre experiența sa alături de echipa YouthBank. Tânărul în vârstă de 20 de ani, nu a stat mult pe gânduri atunci când i sa propus să facă parte din Fondul pentru Tineri Soroca, astfel a reușit să se implice într-un șir de activități de colectare de fonduri. Toate acestea datorită insistenței de a suplini și susține Programul de Granturi Mici pentru tineri. Cea mai emoționantă activitate la care a participat alături de colegii săi a fost Caravana de Crăciun. Își amintește că atunci, membrii Fondului pentru Tineri au mers cu uratul, iar din banii colectați s-au procurat produse alimentare pentru copiii din familiile social-vulnerabile. Despre cât de mult i-a schimbat prioritățile și planurile de viitor, aflați din dialogul de mai jos:
- Descrie Fondul pentru Tineri în 5 cuvinte.
Familie. Prieteni. Bancheri. Responsabilitate. Dezvoltare personală.
- Cum ai auzit prima oară de YouthBank?
Pierdut în rutina zilnică, neavând activități planificate sau un program după care să mă conduc, eram tânărul fără un scop fix în viață, fără principii și fără un viitor promițător. Totul a început în data de 23 octombrie 2015, atunci când pentru prima dată am intrat în Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, atunci când am ajuns membru al unei noi familii, implicându-mă în toate activitățile care erau, ca după câteva zile să depun formularul de membru al Fondului pentru Tineri Soroca. Datorită acestui proiect, visele multor tineri au devenit realitate, iar ideile bune continuă să fie susținute financiar. La moment, Fondul pentru Tineri Soroca a devenit pentru mine o platformă de schimbare și o posibilitate de a investi în comunitatea din care fac parte.
- Ce te-a motivat să devii membru YouthBank?
Cel mai tare m-a motivat căldura cu care am fost primit aici, activitățile interactive și diversitatea lor.
- Cum descrii activitățile YouthBank?
Activitățile, ceia ce mereu mă frământa și pe mine, întotdeauna căutam activități cât mai diverse și cât mai interesante pentru a capta cât mai mult public. Prin acest proiect, tinerii din raionul Soroca își deschid noi posibilități în viață. Multe din neajunsurile ce țin de tehnică se rezolvă, iar odată cu acestea apare dorința de a face ceva. Membrii Fondului pentru Tineri tind să păstreze tradițiile și să nu le uite, organizând diverse activități, precum flash mob de 1 martie sau Caravana de Crăciun, mersul cu uratul, și în toate aceste se implică tineri de diverse vârste și etnii.
- Care este rolul unui membru YouthBank?
Un membru YouthBank are rolul de membru al familiei, tânăr bancher și un generator de pozitivism și idei importante pentru activitatea YouthBank. În cadrul echipei noi ne susținem unul pe altul, deoarece aici am învățat că lucrul în echipă este cel mai eficient şi că susţinerea, încurajarea reciprocă este un lucru esențial pentru a avea reuşite.
- Ce probleme soluționează YouthBank?
Problemele, ceia cu ce ne confruntam mereu, luptând întotdeauna pentru soluționarea lor. Cele mai importante fiind cele sociale. Am încercat întotdeauna să susținem proiectele care aveau impact social mai mare și cuprindeau un public mai larg, deoarece de la noi începe soluționarea problemelor. Fondul pentru Tineri Soroca ajută tinerii să se dezvolte ca personalități și să-și folosească toate posibilitățile pe care le au, impune tinerii să descopere în sine noi puteri, idei și oportunități. Pentru că avem un scop comun, colectarea de fonduri, ne învățăm să economisim și să cheltuim înțelept banii. Fiind și voluntari, nu cerem nimic în schimb pentru munca noastră, doar ne dezvoltăm spiritul altruist. De asemenea, avem ocazia să contribuim și la susținerea proiectelor implementate în cadrul Programului de Granturi pentru tineri. Astfel, susținuți de noi, multe proiecte pentru tineri au fost realizate cu succes și au schimbat într-un mod vizibil lucrurile în societate.
- Cum ți-a schimbat viziunea asupra vieții YouthBank?
Cum am mai menționat mai sus, eram pierdut în rutina zilnică, neavând activități planificate sau un program după care să mă conduc, eram tânărul fără un scop fix în viață, fără principii și fără un viitor promițător. Acum sunt deja Tânăr cu un bagaj de cunoștințe în spate, cu experiență în scriere și implementare de proiecte și cu o mai mare dorință de a produce o schimbare acolo unde pot să găsesc soluții pentru a începe schimbarea chiar și acolo unde este peste puterile mele.
- Cât va exista YouthBank?
Fondul pentru Tineri va exista atât timp cât vor exista tineri doritori de a se implica în activități, dornici de a produce o schimbare la nivel local și poate dacă vor a avea succes și la nivel național sau chiar mondial. Iar dezvoltarea sa, depinde în mare măsură de echipă. Aceasta trebuie mereu revăzută, iar membrii trebuie să fie tineri cu adevărat activi, altruiști și dornici de a se dezvolta și de a se schimba.
- La final un mesaj pentru toți tinerii?
„Fii tu schimbarea care vrei s-o vezi în lume”, este citatul după care mă ghidez în viață și pe care îl recomand tuturor oamenilor, în special membrilor YouthBank.

Gheorghita Ion_04

Gheorghita Ion_03